Ce repede a trecut decembrie, ultimul articol l-am scris atunci, o parte din el în tren în drum spre casă de la serviciu.
Azi este deja februarie mai exact 12 februarie, o zi care îmi va rămâne în amintire mereu. Era ziua bunicii mele, ar fi împlinit azi 90 de ani. Am trimis mulți ani felicitări pe strada Teilor numărul 21 de ziua ei sau de 8 martie, atât de îndepărtată pare vremea aceea.
Ași fi glumit cu ea și ași fi întrebat-o cum a ajuns până aici. Ea sigur ar fi zis mai stau puțin și mă duc. S-a dus într-o lume mai bună sper eu, dar a rămas cu mine mereu, îmi e dor de ea teribil, am atâtea lucruri să îi povestesc…
Uneori îi povestesc, știu sigur că ea mă ascultă, știu sigur că e mândră de mine, știu sigur că mi-ar fi iubit copiii și că David ar fi fost preferatul ei, pentru că îmi seamănă mult. David este la fel de atașat de bunica lui cum eram eu de a mea. Ceva rămâne la fel din generație în generație.
Am pus în grădină și bujori roșii pe lângă lalele tradiționale pe aici, cum avea ea mereu în grădina din fața casei.
Greu, profund, greu de descris, apăsător uneori, inexplicabil e dorul de bunici….🥹
Lasă un răspuns